18 luni cu „o să fie bine” în gând! Reportaj exclusiv cu Hristu Chiacu

18 luni cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Accidentat la genunchi în timpul unui  antrenament al Concordiei Chiajna, Chiacu a suferit două operații în 18 luni

Fotbalistul a ajuns în această vară la Săgeata Năvodari, nou-promovată în Liga I, și așteaptă să revină pe teren

Fotbalul este sportul care produce cele mai multe accidentări la genunchi, spune un studiu realizat de medicii specialiști din Finlanda. Un alt raport susține că 58 la sută dintre accidentările grave suferite de fotbaliști sunt la genunchi. Cazul lui Hristu Chiacu (26 de ani) a ieșit însă din zona statisticii și s-a transformat într-o luptă dureroasă care, cel puțin la un moment dat, părea fără sfârșit.

Chiajna, iarna lui 2012. Prima greșeală
„Am dat mingea pe lângă un coleg și apoi am încercat să o țin în teren. Am căzut, iar genunchiul meu a rămas blocat în groapa dintre gazon și porțiunea de iarbă sintetică aflată la un metru după tușă. Involuntar, m-am lăsat cu toată greutatea corpului pe genunchi”, rememorează cu precizie mijlocașul de la Năvodari momentul accidentării. Acum intervin mizele sportului, cele care, uneori, te fac să nu mai ții cont de durere și de riscuri. „Cred că am greșit… Am continuat antrenamentul, deși durerea nu era tocmai suportabilă”. Chiacu fusese anunțat titular în Vaslui – Chiajna, dar a doua zi de dimineață nu mai putea să-și flexeze genunchiul. „Am făcut un RMN. Verdictul: ruptură a ligamentelor încrucișate, menisc și o chestie minoră la capsulă”. Deși gravă, accidentarea este una des întâlnită în rândul fotbaliștilor, iar recuperarea durează maximum șase luni.

Ambulanța, cel mai bun prieten
Fotbalistul s-a operat la scurt timp. A ales să facă intervenția chirurgicală în țară, la Spitalul Militar, iar doctorul recomandat a fost Ionuț Codorean, cel care i-a operat, printre alții, pe Gabi Matei și Janos Szekely. Problemele au început după întervenție, când genunchiul lui Chiacu se încăpățâna să nu revină la dimensiunile normale: „Nu înțelegeam care e cauza, pentru că nu mă pricep. Și mă tot duceam la doctorul Codorean o dată la câteva zile. Făceam și febră foarte mare, aveam 41 de grade în fiecare seară. Nu puteam să dorm… Venea Ambulanța la mine acasă în fiecare zi. I-am spus toate lucrurile astea și mi-a zis că nu mi s-a coagulat sângele foarte bine. Știi cum e, când îți spune doctorul, îl crezi”. Hristu se uită la genunchi și zâmbește. Lucrurile pe care le spune și expresia feței sunt într-o neconcordanță totală. E semnul clar că, după mult timp, e liniștit.
Fiecare vizită la doctor însemna extragerea lichidului rămas în genunchi cu ajutorul unei seringi. Din discuție dispar, pentru moment, termenii medicali. Dispare și imaginea salonului în care acul intra în genunchiul fotbalistului. „Trebuie să-i mulțumesc soției! Mereu a avut dreptate!”. Fața i se luminează și în scurt timp înțelegi și de ce.

„Așa nu se mai poate!”
„Soția vedea că nu sunt bine, credea că nu înțeleg ce mi se spune la Spital. I-am zis să vină cu mine. Lucrurile astea se întâmplau la trei săptămâni după operație”, spune Chiacu. „Slăbisem 12 kilograme între timp și…” Cuvintele mijlocașului rămân undeva în fundal pentru că tu încerci să ți-l imaginezi cu cele 12 kilograme în minus. Observă imediat lipsa de reacție a reporterului și glumește pe seama situației: „Dacă mă ascundeam după o bară, nu mă vedeai. Cam așa eram”. Se aruncă înapoi în coșmar, cu tot cu zâmbetul din colțul gurii: „Ca să înțelegi situația mea: mă trezeam pe la două‑trei dimineața, nu mai puteam să dorm. Venea Ambulanța, mi se puneau perfuzii. Încercam să ies din pasa proastă. Îmi spuneam lucruri de genul «Băi, asta e doar în capul tău! Hai, ieși din casă și o să uiți de durere». Mergeam la o cafenea și stăteam cu punga de gheață pe picior, nu mai puteam de durere. Oriunde mă duceam, punga de gheață era lângă mine”.

„Dacă nu merge, ne pare rău…”
La insistențele soției, Hristu a schimbat doctorul. Aceasta este decizia pe care nu are cum să o uite vreodată. Iar puncție, iar RMN, iar analize. Un scenariu clasic.
La final, când rezultatele erau pe masa doctorului, lui Chiacu i-au spus să aștepte pe hol. Aroma de medicament din spital era ultimul lucru care să îl deranjeze. Ușa de termopan a cabinetului a rămas întredeschisă. Crăpătura de câțiva centimetri formată între ușă și toc i-a dat verdictul care putea să-i termine cariera. Sau chiar viața. „L‑am văzut pe socrul meu că începe să plângă. M-am dus înăuntru imediat”, povestește fotbalistul. „«Norocul tău a fost că ești sportiv. Altfel, până acum erai mort!», mi-a spus doctorul. Septicemia era în corp. Dacă mai stăteam câteva zile, nu mai aveau ce să-mi facă”.
Taci. Refaci, în minte, planul întrebărilor. Nu merge. Renunți și te întorci împreună cu omul din fața ta în cabinet. „Lucrurile nu au fost tocmai simple. Doctorii mi-au spus clar: «Noi îți dăm un tratament. Dacă nu funcționează… ne pare rău”. „Ne pare rău” însemna amputarea piciorului stâng de la genunchi în jos. Hristu își privește iar genunchiul. „Din fericire, a funcționat! Altfel, Doamne ferește, stăteam cu voi de vorbă fără să mai am un picior…”

„Gata, renunț! Nu mă mai operez!”
Când îl întrebi despre momentul în care a primit vestea medicului, Hristu îți spune că a încercat să rămână tare. „Toți plângeau în jurul meu, n-aveam încotro, trebuia să fiu puternic”. Dar, ca de fiecare dată, subconștientul lucrează. Teama unei noi experiențe de același gen l-a acaparat. Și singur nu putea să depășească gândul. Îi anticipezi următoarele cuvinte după expresia feței. „Soția!”, îți spui în gând. „I-am zis Oanei că nu mă mai operez. Îl las așa și nu mai fac nimic! «Nu mai are rost. Dacă mi se întâmplă iar?»”.
Când te afli într-un moment greu, ești sătul de încurajări. Toți îți spun „o să vezi că o să fie bine” și doar tu nu vezi „binele” care stă să apară în viața ta. În punctul acesta era și Hristu Chiacu. „Mă gândeam că principalul meu obiectiv e să fiu din nou un om normal. Dar soția îmi spunea «Tu îți dorești să mai joci, dar ți-e frică! Iar dacă îți dorești – eu te cunosc foarte bine – o să reușești! Hai să te operezi din nou și o să vezi că o să fie bine”. O să fie bine… mereu o să fie bine. „Mereu s-a întâmplat să aibă dreptate”, spune mijlocașul râzând. Chiar a fost bine!

Jucătorul lui Atletico Madrid pentru câteva zile
Fotbalistul a făcut a doua operație după aproape un an de pauză. „Cum infecția era încă în corp, dacă mă tăiau exista riscul să se extindă și atunci chiar nu mai aveau ce să-mi facă”. Cosmin Contra i-a facilitat accesul la o clinică de top din Spania, acolo unde Chiacu a fost îngrjit de medici trecuți pe la Real Madrid, Atletico Madrid sau Getafe. Pentru a scuti din costuri, mijlocașul a fost trecut în evidența clinicii drept jucător la Atletico Madrid: „Problema mea era că infecția mi-a mâncat ligamentul pe care tocmai îl pusesem. Mi-au pus alt ligament și mi‑au făcut și un întăritor. Contra m-a ajutat mult atunci, nu o să uit niciodată ce a făcut pentru mine”.
Diferența dintre cele două operații a ieșit în evidență imediat: „Nu am avut nici cea mai mică durere. Gândește‑te că nu am luat nici măcar un anti-inflamator de atunci. Iar după prima intervenție nu mai știam ce să bag în mine. Așa să te tot operezi”, spune râzând. „Viața te încearcă, știi cum e”, e concluzia amară a fotbalistului care a învățat că simplul fapt de a da cu „latul” în minge e o bucurie. Îl mai țineți minte pe playboy-ul Chiacu, băiatul nelipsit din viața de noapte a Bucureștiului? N-are nicio legătură cu omul care a stat aproape două ore în fața reporterilor ProSport. Oamenii potriviți, durerea și frica te schimbă. Pentru totdeauna.


E pentru prima oară când vorbesc despre această perioadă. Poate că unii spun „Lasă, că ăsta bagă în ele”. Dar nimeni nu știe prin ce-am trecut eu și familia mea
Hristu Chiacu, mijlocaș Săgeata Năvodari

Am întâlnit la Năvodari un antrenor cu care mă înțeleg excelent, pe Tibor Selymes. A înțeles perfect situația mea și mă ajută. Contează enorm pentru mine lucrurile astea
Hristu Chiacu, mijlocaș Săgeata Năvodari

Îi voi rămâne recunoscător toată viața lui Ovidiu Kurti, cel alături de care am făcut recuperarea la Steaua. El m-a suportat atât timp și cu ajutorul lui m-am pus pe picioare
Hristu Chiacu, mijlocaș Săgeata Năvodari

Timp de un an și jumătate am trăit din ce am strâns și cu ajutorul socrilor. Asta e realitatea! Nu mai aveam! Dacă nu erau ei, dacă nu era soția, nu știu ce făceam…chiar nu știu
Hristu Chiacu, mijlocaș Săgeata Năvodari

Mă simt foarte bine acum. Am făcut pregătirea de vară cap-coadă, dar nu pot să spun că sunt 100% pregătit. După un an și jumătate, e greu să reintri în circuit. Am nevoie de cât mai multe meciuri.
Hristu Chiacu, mijlocaș Săgeata Năvodari

Pot să joc 25-30 de minute pentru început, să prind încredere. Mai mult nu cred că duc acum. Îmi doresc enorm să îmi ajut echipa, să obținem cât mai multe puncte
Hristu Chiacu, mijlocaș Săgeata Năvodari


Hristu Chiacu
Vârstă: 26 de ani
Clubul actual: Săgeata Năvodari
A evoluat pentru: Unirea Urziceni (2003), Electromagnetica (2004), FC Național (2004-2006), Wisla Cracovia (2006-2007), Dinamo (2007-2012), Dacia Mioveni (2008), CS Otopeni (2008), Astra Ploiești (2009), Poli Timișoara (2009-2011), Khazar Lankaran (2011), Ceahlăul (2011), Chiajna (2012)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×